Cadavrele a peste 20 de lebede și pelicani au fost descoperite în ultimele zile în Constanța și Mangalia, conducerea Autorității Județene Sanitar-Veterinare afirmând că păsările au murit de foame, nefiind vorba de virusul gripei aviare.
Directorul adjunct al Autorității Județene Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, dr. Gheorghe Dincă, a spus că de la cele 19 păsări moarte descoperite în zona Mangalia au fost trimise spre analiză trei probe, iar toate au ieșit negative la virusul gripei aviare. De asemenea, de la Constanța au fost trimise la laborator trei probe, prima dintre ele ieșind negativă, iar rezultatul celorlalte două, prelevate de la cadavrele unui pelican și al unei lebede găsite duminică după-amiaza, sunt așteptate în cursul serii de luni.
Directorul adjunct al AJSVSA Constanța a adăugat că păsările au murit de foame după ce, în zilele cu temperaturi foarte scăzute, au rămas captive în gheață.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro